Autor : Dana Iova
Data adaugarii: Marti 02.06.2009
|
|
Peste 300 de politisti, insotiti de jandarmi, reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, ai Garzii Financiare si ai Inspectoratului Teritorial al Muncii, au impanzit judetul vineri si sambata noaptea intr-una din cele mai ample razii organizate de IPJ Bihor. In cadrul actiunilor au fost angrenate forte politienesti din cadrul Serviciilor de Investigare a Fraudelor, Ordine Publica, Politie Rutiera, Detasamentului de Interventie Rapida, politisti din cadrul politiilor municipale si orasenesti. In cele doua nopti de actiune au fost legitimate peste 1.000 de persoane si au fost controlate 740 de autovehicule numarul sanctiunilor aplicate fiind urias. Astfel, au fost date 755 de amenzi, in valoare de peste 100.000 de lei noi. In plus, au fost retinute in vederea suspendarii 61 de permise de conducere, din care 27 pentru conducere sub influenta alcoolului, si au fost constatate 19 infractiuni printre care sase cazuri de alcoolemie peste limita legala, trei cazuri de conducere fara permis, doua cazuri de conducere a unui autoturism neinmatriculat, un refuz de recoltare probe biologice.
Soferul unei autoutilitare furata din fata unei societati comerciale din Stei, fara permis de conducere si cu o alcoolemie peste limita legala, a fost retinut in arestul IPJ Bihor si arestat preventiv pentru 29 de zile.
Necazuri a avut si administratorul unui club din Oradea cercetat de ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru reproducerea fara autorizare a unor programe de calculator dar si pentru difuzarea unor copii dupa nenumarate opere muzicale.
|