Autor : Lucian Popa
Data adaugarii: Marti 17.02.2009
|
|
Nu totdeauna socoteala de acasa se potriveste cu cea de la concurs. Desi ne asteptam ca unii atleti locali cu sanse la medalii sa confirme asteptarile, in cele din urma, acestia nu au reusit sa concureze la adevarata lor valoare. Motivele ar fi multe, dar sa nu uitam ca acestia s-au pregatit exemplar pentru a da totul in favoarea performantei.
Municipiul Oradea a fost din nou reprezentat cu succes de sportivii legitimati la CS Municipal-Universitatea Oradea, pregatiti de antrenorii Mariana si Virgil Preda. Ziua de duminica a fost ultima in cadrul careia au mai avut loc probe la Campionatele Nationale de atletism in sala rezervate seniorilor si juniorilor. In sala de atletism din Complexul "Lia Manoliu" din Bucuresti, Oradea a mai cucerit o medalie de bronz prin Andrea Ispan, in proba de saritura in inaltime. Avand o problema de sanatate (cadere de calciu inexplicabila), Andrea a trecut peste stacheta inaltata la 1,80 m din prima incercare, dar a ratat urmatoarele trei la 1,84 m. Din nefericire pentru ea, care trecea fara probleme la 1,88 m, acest rezultat este mult sub potentialul ei demonstrat de cativa ani.
Tot in apropierea podiumului au terminat competitia de tineret Hallai Erika, la triplusalt, care, dupa o saritura de 12,66 m, s-a situat pe pozitia a patra, la trei centimetri de podium.
De asemenea Andrei Sasca a concurat cu succes la saritura in lungime, el reusind o performanta de 7,08 m cu care a reusit sa se situeze pe pozitia a patra la tineret. El si-a dorit foarte mult o clasare pe podium, dar din nefericire aceasta a fost amanata.
Pe locurile urmatoare s-au situat doi oradeni, Lenárd Norbert cu aceeasi performanta de 7,08 m si Silviu Uivarasan cu 6,99 m.
Un alt sportiv oradean, Borsi Imre, a terminat competitia de saritura in lungime seniori pe pozitia a cincea cu rezultatul de 7,25 m.
La prima competitie nationala sportivii oradeni au reusit un bilant destul de bun, cinci medalii, dar care ar fi putut fi mai bun daca in ziua a doua atletii locali se concentrau mai mult.
La editia din acest an au participat 255 de atleti legitimati la 82 de cluburi din toata tara, dintre care 102 fete si 152 baieti.
|