Autor : Lucian Popa
Data adaugarii: Miercuri 04.03.2009
|
|
Ziua de sambata a fost rezervata fotbalului amator pe teren redus. Continuand traditia, patru echipe au dat startul unei noi editii a Cupei Prieteniei, intrecere care se organizeaza de doua ori pe an in Oradea si tot de atatea ori in Ungaria.
Competitia a fost organizata de fostii fotbalisti ai unor formatii din municipiul Oradea care doresc sa continue activitatea la nivel de old-boys. De altfel, acestia evolueaza cu regularitate in numeroase turnee rezervate acestei categorii de varsta nu numai in tara, ci si in strainatate, sub denumirea de FC Vovax. La aceasta editie au participat patru echipe, Túrkeve Pedagógus Hongrie (Ungaria), Aeroportul Oradea, Justitia Oradea si Old-boys Oradea. S-a jucat dupa sistemul "fiecare cu fiecare". In final, formatia Justitia a acumulat sapte puncte si a fost declarata castigatoare. Pe locurile urmatoare s-au situat Old-boys Oradea, cu sase puncte, Aeroportul Oradea, cu patru puncte, si Túrkeve Pedagógus Hongrie, zero puncte. Partidele au fost de un nivel tehnic ridicat, in care ambitia si daruirea au fost cele doua calitati ale fotbalistilor care au facut istorie pentru formatiile lor de club. Imediat dupa terminarea turneului a avut loc festivitatea de premiere la care s-au acordat si o serie de premii speciale. Astfel, Florian Tucudean a fost declarat cel mai bun portar, Mihai Alungi, cel mai tehnic jucator, Babo Gyuszi, golgheterul turneului, in timp ce formatia Túrkeve Pedagógus Hongrie a primit premiul fair-play. Pentru Justitia au jucat: Florian - Banciu, Cmeciu, Goina, Barda, Vlad. Maghiarii au avut un lot de jucatori format din: Janovszki, Korous, Juhász, Tóth, Laskai, Osváth, Goby, Fruta, Nádudvari, Szabó. La fel ca in celelalte turnee, echipa Aeroportului a fost alcatuita din jucatorii: Panc, Costea, Ianta, Virág, Feier, Trasnea, Alungi, Potioc.
Old-boys Oradea a aliniat cea mai cunoscuta formatie: Tucudean, Babo, Vancea, Tomulescu, Costandache, Kiss, Abrudan, Tarcau.
Seara, toti participantii, alaturi de oaspetii maghiari, au luat parte la banchetul festiv de la restaurantul Olivery, unde Szabó Márton si-a anuntat dorinta de a initia un nou astfel de turneu. Kálmán Ioan, antrenor-jucator al formatiei Old-boys Oradea, a anuntat ca vor onora invitatia in limita posibilitatilor, deoarece calendarul echipei este incarcat.
|